Nu contează că ești ateu, atât timp cât faci bine în jurul tău. Acesta a fost mesajul pe care papa Francisc l-a transmis, luni dimineață, credincioșilor, în cadrul unei slujbe la reședința sa, informează The Independent.
Pontiful a făcut acest comentariu pornind de la o poveste în care un catolic întreabă un preot dacă ateii se pot salva în ochii lui Iisus. „Chiar și ei, oricine (se poate salva, n.red.). Cu toții avem datoria de a face fapte bune. Faceți asta și vom găsi un punct de întâlnire la mijlocul drumului”, a spus Francisc.
Pontiful a continuat dialogul imaginar și a dat răspunsul ateului, care îi spune preotului că nu crede în Dumnezeu. Chiar și în aceste condiții, a subliniat papa în predica lui, important este să faci bine. Restul vine de la sine, chiar și în fața divinității.
Prin aceste comentarii, papa Francisc a arătat încă o dată că, cel puțin la nivel discursiv, este un altfel de pontif față de predecesorul său, papa emerit Benedict al XVI-lea, care a demisionat în februarie, invocând vârsta și problemele de sănătate. În timpul scurtului său pontificat, Benedict al XVI-lea a fost mult mai vehement împotriva necredincioșilor, dar și împotriva non-catolicilor în general, lăsând impresia că îi consideră pe toți cei care au o altă credință decât cea pe care o promova el „credincioși de rangul al doilea”, amintește sursa citată.
LOTO, LOTO 6/49. Report de 8,1 milioane de euro la LOTO 6/49. Miză mare și la JOKER